Theodor Dragu a vazut lumina zilei in Zapodeni, la 25 ianuarie 1851 , ca fiu al lui Constantin Dragu; altfel spus, din parinti “rezesu“ . La Scoala primara nr. 1 de baieti din Vaslui, Theodor Dragu a inceput cursurile clasei intai in anul 1860, potrivit celui mai vechi registru matricol care s-a pastrat, din 1862. Pe atunci cel care avea sa fie botezat oficial Theodor trebuie sa se fi numit, precum razesii sai din Zapodeni, Toader. Aceeasi matricola atesta faptul ca Theodor mai avea un frate mai mare, Gheorghe, care se afla in clasa a IV-a, deci incepuse scoala in 1859.

In anul 1864 Theodor Dragu este inscris in clasa intai gimnaziala la Liceul National din Iasi unde figureaza ca bursier pe lista celor care aveau sa-si primeasca “straiele“ (uniformele). Bacalaureatul il obtine in anul 1871, dupa ce absolvise clasa a VII-a cu cea mai mare medie de studiu pe liceu 9.66, si i se acordase premiul I ; de altfel, fusese premiant si in ceilalti ani. In 1872 pleaca la Paris cu ajutorul unei burse de la Fundatia Dr. Anastase Fătu cu ajutorul careia studiaza la Scoala Centrala de Arte si Meserii . Desi obtine diploma de inginer in anul 1876, ramane o vreme, pana la 1878, in Franta, dupa care se intoarce in tara, unde in cursul anului 1879 este profesor de fizica si chimie la Liceul National, urmand in acest post lui Petru Poni.

La 1 decembrie 1880 Theodor Dragu intra in serviciul Cailor Ferate Romane ca sef de sectie la Intretinere, iar din 1882 trece ca ajutor la Serviciului de Intretinere din Directia Generala C. F. R. conducand si biroul tehnic. La 1 decembrie 1883 este numit director de exploatare al liniei Cernavoda-Constanaa. La 15 august 1884 inginerul Dragu este trimis pentru a-si face specializarea la Viena studiind functionarea cailor ferate austro-ungare. Intors in tara, la 4 iulie 1886 este numit sef la Serviciul de Ateliere si Material Rulant al C. F. R. La 1 aprilie 1901 primeste si conducerea Serviciului de Tractiune in scopul contopirii celor doua servicii. Asadar, conducerea serviciului de ateliere Theodor Dragu a avut-o timp de 24 de ani si jumatate, pana la 4 ianuarie 1911, cand este inaintat in functia de subdirector general al C. F. R. De aici iese la pensie la 1 aprilie 1916, dupa o activitate de 32 de ani. Dupa pensionare, inginerul Dragu ia conducerea fabricii de hartie de la Campulung-Muscel.

Din anul 1890 Theodor Dragu a fost profesor la Scoala de Poduri si Sosele (viitoarea Politehnica), unde a predat disciplina Constructii de Masini. S-a numarat printre membrii fondatori ai Societatii Politehnice din Bucuresti, a carei conducere a si avut-o timp de cativa ani.

Activitatea inginereasca l-a inscris pe Theodor Dragu intre inventatorii de prestigiu. Sub conducerea sa, s-au proiectat clasicele locomotive pentru trenuri de marfa seria 1001 si 1601 si locomotivele pentru trenurile de persoane seria 2001 care “sunt opera lui“ . Tot datorita lui “am avut satisfactia sa vedem ca Ungaria a adoptat tipul nostru de locomotive seria 1480-1490, pentru linii secundare“ , a introdus frana cu aer comprimat Westinghaus, incalzirea cu abur trenurilor, precum si combustibilul lichid la locomotive, drept pentru care va inventa el insusi un injector pentru pacura care-i va purta numele: injectorul Dragu. Acesta a dat rezultate, “marind cu mult productia de abur a locomotivei si deci puterea de tractiune si viteza“ . Theodor Dragu si-a prezentat inventia printr-un memoriu in cadrul Congresului International al Petrolului desfasurat la Bucuresti in septembrie 1907 .

Necrologul aparut in Buletinul Societatii Politehnice, vestea faptul inmormantarii unuia dintre fondatori, Theodor Dragu, la Bucuresti pe 27 ianuarie 1925 ; a fost inhumat la cimitirul Bellu . In adunarea generala a Uniunii Industriilor Metalurgice si Miniere din Romania, din 28 ianuarie 1925, un fost elev al lui Theodor Dragu, inginerul Constantin Orghidan, a propus, drept omagiu, instituirea Fondului “Inginer Theodor Dragu“, care sa ajute cu burse elevii merituosi, de situatia sociala modesta, ai Scolii Politehnice. La 31 decembrie 1925 incepuse deja plata burselor a trei elevi. Astfel, intre anii 1926- 1940 au fost ajutati 19 elevi politehnisti, cu cate 1000 de lei lunar pentru fiecare bursier.